joi, 14 martie 2013

Targ de joburi work & travel

Cu reprezentanti CIEE care-ti prezinta joburile din state.
Sau cu alte cuvinte (dupa ce am vazut cum este), stai la o discutie ca si cu cei de la agentie, doar ca e in limba engleza.

Am ajuns la locatia targului de joburi. Primul lucru care il faci este sa mergi la masa celor de la agentia ta ca sa te inregistreze/ consemneze ca ai venit la targ. Trebuie sa ai la tine CV-ul in formatul cerut de cei de la CIEE, iar cand te inregistrezi o sa mai primesti trei foi pe care se va atasa ulterior oferta de munca (practic, contractul ).

Prezentarea CIEE
Intri apoi intr-o sala unde se tine asa-zisa prezentare a programului WAT de catre cei de la CIEE. Eu am intrat, erau vreo 30-40 de studenti, fiecare grupa ("transa de studenti") e programata astfel incata sa nu se aglomereze. M-am dus cat mai in fata, pregatita sa particip la o prezentare cum n-am mai vazut, inedita, sa aflu ceva ce nu stiu despre work & travel. Aveam in fata proiectat un video. A intrat o tipa (americanca) si a umblat la calculatorul de la standul din fata si apoi a plecat. Am inceput sa auzim muzica, dar nici un video. Buun, inseamna ca acesta e intro, ne pune muzica pana vine cineva sa prezinte. In jurul meu, toti erau grupuri. De la doua, trei, patru pana la 6-7 si chiar 8 persoane. Eu deja ma gandeam, ca aceste grupuri daca nu stiu ce e aia work & travel cu adevarat, vor fi putin maleabili si vor primi joburi nu asa cum si-au imaginat ei. Adica, ca sa stea toti impreuna, vor gasi angajatori mai mari, dar plata va fi mai slaba.. Cateva persoane inca mai intrau in sala cealalta (unde se tineau interviurile), au ramas din tura dinainte.
Dupa vreo 10 minute vine iar tipa din America si vede ca nu merge video. Rezolva treaba, si pe acelasi playlist derulat pana mai'nainte, acum vedem poze... cu participanti din alti ani. Bine.... pana acum nu am fost impresionata de prezentare. In parte pentru ca am mai vazut din poze chiar pe pagina de facebook a CIEE, in parte pentru ca stiu deja feelingul celor din poze... am trecut prin asta si eu.

Cand se termina video, tipa acea, Molly cum am aflat apoi, pune o prezentare si ne intreaba la inceput cateva chestii de cultura generala despre America. gen' care a fost primul presedinte al SUA, cate stele are steagul, in ce stat e Grand Canyon etc. Primul care raspundea corect primea o pereche de ochelari. Dragut.
Apoi ne da cateva detalii despre CIEE, ca e sponsorul nostru care e disponibil sa ne ajute oricand, cateva tips-uri pentru interviu si cam atat.

Selectarea studentilor in functie de zona aleasa
Acum incepe sa intrebe cine a venit pentru zona x, zona y, zona t si asa mai departe. Cei care au prima optiune OC (de exemplu) s-au ridicat si au intrat in sala e interviuri.
O chestie care m-a pus putin pe jar a fost cand a intrebat cine e pentru Rehoboth Beach si am ridicat mai multi mainile. Iar doua fete, la intrebarea de ce? au continuat ca ele sunt pentru RB pentru acel job de la The IceCream Store. 1 minut Molly se uita pe niste foi apoii le spune ca asta nu inseamna ca acea oferta va merge catre ele sigur. Dar inainte de asta, eu ma gandeam deja ca daca ele primesc jobul eu nu mai vreau nimic de la targ. Of-of. Apoi cand Molly a intrebat cine are prima optiune OC, au ridicat mana si acele fete, asa ca s-au dus sa dea interviu pentru joburi din acea zona. Uuuf, am scapat (in sinea mea) !

Am intrat pentru RB  eu si inca trei fete care am vazut ca sunt prietene. Asadar, pentru IceCream Store ele nu se vor califica (eu in gandul meu faceam calculele :)) ). In plus cand am intrat in vorba cu ele, una dintre ele a raspuns foarte antipatic si scurt, asa ca m-am incurajat in gand ca va fi bine, ce-mi pasa ca sunt singura si nimeni nu vorbeste cu mine.

Ready for the interview?
Sala de interviuri CIEE. Mai multe mese si in fata meselor vreo 4-5 randuri de scaune a cate 5-6 scaune randul. Fiecare masa reprezinta 2-3 zone, intervievatorii am vazut ca sunt toate femei. Dragute, dupa prima privire, intradevar americance. Noi am stat la masa unde era si zona OC iar chiar atunci dadeau interviu grupul in care se aflau si cele doua fete care au vrut la The iceCream Store asa ca am fost foarte atenta sa vad ce joburi vor primi (ca sa nu mai revin mai tarziu: au primit job la ceva angajator numit The T-shirt Factory, cu vreo $7,5/ora, no tips si pana in 35 ore/saptamanal, fara cazare. am concluzionat ca atunci cand esti in grup-erau 2fete, 2 baiaeti- e mai greu sa gasesti exact ce vrei.. adica fata de jobul de la the IceCream....).
In timp ce ascultam dialogul celor din fata noastra, m-am simtit ca un jurnalist care trebuie sa ia notite cu tot ce se intampla. Ca sa pot scrie apoi si altora. Imi lipsea doar ecusonul haha. Tipa care intervieva la masa noastra era tot Molly, tanara (la alte mese erau femei peste 40 de ani, ea parea de vreo 30) si parea ca are atatea de intrebat...dar foarte de treaba, curioasa si incerca sa lege o discutie mai mult prietenoasa decat formala/oficiala.

Interviul propriu-zis
Cam ce te intreaba la cand ajungi pe scaunul din fata mesei:
Unde studiezi, poate si de ce studiezi acolo, ce te motiveaza, de ce ai ales acest program, ce asteptari ai, perioada in care poti lucra, de ce ai ales acea zona, ce fel de job ti-ar place/ iti doresti, daca ai mai fost te intreaba cum a fost, cum te-ai adaptat culturii de acolo.
                                             !!Important este ca atunci cand ajungi in fata sa saluti in genul american :"Hi! How are you?" iar cand iti ia interviu tie (caci vei fi cu mai multi langa tine pe restul scaunelor) sa te prezinti si sa spui "Nice to meet you Molly (sau cum o cheama)" Bineinteles ca si la sfarsit sa spui "Thank you very much (numele)" !!
Dupa ce se termina cu intrebarile adresate tie, iti va spune ce are "disponibil" pentru tine, conform cu ceea ce i-ai raspuns. Aici depinde foarte muuuult de cum si-a format o parere despre tine si engleza ta, normal. Un alt aspect observat este ca , cu baietii sunt mult mai serviabile, zambarete si entuziasmate sa discute. Iti va face un rezumat despre job, cu locatia, salariul, scurt istoric al angajatorului. Si tu  va trebui sa spui daca accepti sau nu. Daca da, va completa ceva si-ti va lipi oferta de lcuru pe cele trei foi primite la inregistrare cu care vei merge la fetele din agentia ta (aflate la iesirea din sala) si unde vei semna, data si lasa in custodia lor aceste acte. CV-ul va ramane la intervievator.
Daca nu accepti, iti va prezenta alte optiuni in acelasi mod sau te va lasa sa te mai hoatarasti pana discuta cu urmatorii. Daca chiar nu vrei nici un job, foarte dragut iti spune ca ii pare rau dar fiindca nu esti destul de flexibil (ca sa accepti ce iti ofera) nu vei primi oferta in ziua respectiva. De obicei insa, amabilitatea tipic americana te va ameti sa accepti un job chiar daca nu e chiar ce vrei. Doar vei gasi 2nd job, nu?

Tinuta
Chiar nu e mare lucru de aceste sesiuni de interviuri, sunt foarte casual. Si aici vreau sa mentionez ca si tinuta ta trebuie sa fie intre elegant si casual iar machiajul (fetele) bineinteles ca subtil si cat mai natural. De ce? Pentru ca in cultura vestica interviul nu e o defilare de moda. Iar intervievatorii vor fi si ei imbracati lejer (chiar cu tricou, top, bluzite si eventual pantaloni simpli negri). Asadar,  nu trebuie camasa, sacou, fusta si tocuri cui plus (fetele) machiaj exagerat. Oricum, pana la urma , fiecare cu gusturile lui si cum se simte bine. La baieti e de ajuns sa ai pe tineo camasa, sacou, sau tricou si sacou, e exagerat sa iti pui si cravata.

Si eu..?
 Cand a fost randul meu, m-a intrebat de experienta mea precedenta si cand a auzit de Maine m-a intrebat daca am vizitat Portland, caci ea este de acolo. A fost mai mult decat incantata sa auda ca am fost in Portland si ca mi-a placut pentru ca nu prea sunt studenti care sa spuna ca au fost acolo, iar fiindca e locul ei de nastere normal ca are un impact sa vii sa-i spui ca orasul tau (care nu e New York ci unul mai maruntel) e frumos etc.
Iar cand am auzit cuvintele "Let me see what I have for you..."si acele zeci de secunde pana s-a uitat pe lista de joburi, eu strigam in gand "The IceCream Store!!!" "sau nimic, asta e". Ma gandeam ca poate s-au dat deja toate joburile acolo si cine stie ce va avea, sau imi va spune  ca nu mai are nimic pe RB.
Am auzi cuvintele magice si am rasuflat usurata in gand. Era oferta de la The IceCream Store! Una din cele trei fete de langa mine nu s-a putut abtine nici ea, si a excalamt in locul meu "woaaaaaaH!" (stia si ea de job, evident. Pacat de reactia nu tocmai potrivita momentului. ) Eu, in bucuria mea, nu am spus lui Molly "Serios? stiu jobul, e ceea ce-mi doream!" M-am facut ca nu stiu nimic, am tot exclamat ca e super cand imi spunea detaliile (pe care eu le stiam deja) si cand a terminat am zis imediat ca da, accept. Am pus totusi o intrebare, ca sa nu par superficiala, evident una prosteasca: "Voi avea si colegi americani?" chiar si eu am ras in gand. Dar Molly, luand foarte in serios intrebarea mea mi-a spus ca da, si americani si din alte tari/orase caci angajatorul incurajeaza acest lucru. Si mi-a completat apoi cele trei exemplare ale contractului lipind oferta de munca, i-am spus multumesc si ca mi- facut placere sa vorbim, mi-am luat geanta si m-am dus la fetele de la agentie sa le dau comoara mea!!
M-a felicitat Zsuzsa si de la Timea am simtit oarecum ceva parere de rau ca nu a fost sa fie New Hampshire, dar mi-au spus numai ca daca sunt multumita (eu: "Da! E ceea ce mi-am dorit! E la inghetata, stiti ca am vorbit de jobul asta? hihi) atunci e foarte bine.
Acum urma sa platesc a doua rata si sa merg la agentie sa mai completez ceva acte pentru CIEE.

Am iesit si m-am indreptat spre casa multumind intr-una Domnului pentru ca a iesit bine! Si sperand ca e optiunea corecta pentru mine. Am inceput sa fac iarasi calcule pe telefon cu salarul de la acest job si fara sa vreau sa compar cu cel de la New hampshire. Nu stiu de ce... gata mi-am spus, uita ca a existat vreodata acea oferta. Vei vinde inghetata!! Dar nu simteam entuziasmul acela de a sari in sus de bucurie si fericire ca am primit jobul la care am visat!! Poate pentru ca l-am disecat atat de mult si m-am obisnuit prea tare cu el?

va urma..
  

3 comentarii:

  1. Bună !
    Am o întrebare legată de zonele alese...trebuie să fie neapărat cele de pe CV sau îți poți găsi și în altă parte, desigur, daca este mai avantajos ? Sau e un top 3 al angajatorilor făcut atunci când te-ai înscris pentru târg ? Mulțumesc anticipat și felicitări pentru job !

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună Carmen!

    Mulțumesc mult pentru urări.

    Când te înscrii pentru târgul de joburi, ți se cere să alegi 3 zone în care ai dori să mergi. La târg vei ”intra” la interviu în funcție de zonele alese. Ce am observat este că ei încearcă să te convingă să alegi unul din joburile propuse primei zone din topul preferințelor făcut atunci când te-ai înscris.
    Însă nu ai cum să știi dinainte în ce zone vei avea oferte mai bune, așa că e foarte important să alegi bine acele 3 locații preferate. Și oricum,în cam 90% din cazuri studenții acceptă un job din prima locație aleasă (sau din prima locație unde au mers la interviu).. știu ei cum să convingă, au strategii :)

    Da, e un top pe care trebuie să-l dai celor de la agenție pentru a participa la târg, dar este un top al zonelor și apoi un ”sub-top” al tipului de job (asta nu prea contează, la interviu îți spun ei ce au disponibil).
    Dacă participi la un târg de joburi unde vin angajatori mari atunci da, e vorba de un top al angajatorilor. Un astfel de târg se desfășoară de obicei la București și vin angajatori precum Xanterra (Yelowstone, Grand Canyon..) parcuri de distracții...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu a trebuit altceva inafara CV-ului. Sa ai succes!

    RăspundețiȘtergere